ATENŢIE!
SCUFUNDAREA DE PEŞTERĂ ÎN APNEE ESTE O ACTIVITATE EXTREMĂ CARE TREBUIE EVITATĂ!
“ …Alex trebuia să intre primul. Ne indică până unde să ne apropiem ca să nu tulburăm apa. Galeria este joasă, îți permite să stai lejer în fund, asta dacă ai avea pe ce să stai. Andrei s-a așezat în dreapta pe o insulă de nisip, cu picioarele în apă, iar eu în stânga mi-am găsit o insuliță de piatră, pe care stau cu genunchii la gură. Alex se pregătește de apnee. Își leagă cordelina de mâna stângă. Bolta are cam 1.5m înălțime față de oglinda apei, iar lățimea intrării nu depășește 1.5m. Alex face prima încercare. Talpa cizmelor rămâne afară. Iese și ne zice că vede tavanul cum coboară și o ia spre stânga. Mai intră o data, tot așa, cizmele ramânadu-i afară. Revine și ne zice că pe stânga este o septă, că a pipăit tavanul și pare să urce. Nu-i grabă, nu trebuie să forțăm nimic; îi zicem însă că nu a înaintat decât vre-un metru jumate. Mai stăm un pic să se mai așeze sedimentul. Cântărim variante de abordare: pe față, pe spate, cu cască, fără, pe stânga, pe dreapta. Mai intră o data, dar tălpile tot afară îi rămân. Iese, ne zice că s-a tulburat și că să mai stăm. Propune să încerc și eu.
Mai stăm să se limpezească și mă îndrept și eu spre sifon. Mă așez culcat, într-un cot (la sfatul lui Alex) cu mișcări încete. Stau în lungul oglinzii, fără cască, cu o lanternă în mână și cordelină legată de cealaltă.Voi intră pe peretele din dreapta al sifonului. Expir-inspir de câteva ori și intru..flashuri verde de lac, întuneric, iar verde, intuneric. Mă trag de peretele din dreapta și simt că nu mai am picioarele la suprafață. Nu se vede nimic, totul e complet opac, când dau peste un bolovan (cam 20x20cm). Așa, ok zic, cam atat. Opresc înaintarea și mă împing înapoi, imediat simt cum încep să mă tragă și băieții de cordelină. Ies imediat. Cred că primele mele vorbe au fost că nu se vede nimic; voi lua căsca în cap, ca să mă pot folosi de mâini să mă trag de pereți. Placajul de tavan nu e foarte puternic și nu cred că sifonul coboară mai mult de 1m adancime. Expir-inspir și intru într-o laterală cu fața la peretele din dreapta, trec pe deasupra bolovanului de mai devreme și continui să îmi fac avânt, un avânt, două avânturi, mă răsucesc și ajung cu față la tavan. Flashuri: stâncă, apă tulbure, stâncă neagră, apă tulbure. Cât să mai înaintez?….nu-mi răspund la întrebare când simt că se clarifică stânca în față ochilor, iar mâinile un pic deasupra capului parcă ar simți că peretele urcă. Nu, nu mă înșel, apa e curată și simt cum scade presiunea (deși nu eram la cine știe ce adâncime). Imi fac un ultim avânt cu mare speranță dar cu atenție sa nu fie doar un clopot mic și nu o ieșire propriu zisă. Capul îmi iese din apă, mă întorc rapid și da, sunt într-o galerie. Am trecut.
Trag de cordelină, băieții țin strâns de ea. Trag tare dar calm, să înțeleagă că am nevoie de ea să o leg de ceva. O leg de prima septa pe dreapta și mă așez ghemuit lângă ea. Scutur de câteva ori de ea, și bag lanterna în apă. Mă uit la ceas: 18.13. Îi aștept 10 minute și apoi merg după ei, dar trebuie să vină. Ma gandesc: de ce nu ar venii?!…Opresc luminile să le văd venirea, cu mâna stânga continuu pe cordelină simt vibrații, probabil o leagă, caută punct de amaraj. Aștept. Mă gândesc cum ar fi mai bine, să vină Alex primul sau Andrei. Nicicum, Andrei sa fie primul fără să știe ce îl așteaptă, dar nici ultimul fiind prima lui apnee mai serioasă…Mă uit la galerioara care se inaltă. Na că am ajuns și aici! Formidabil! Of, nu mai vin băieții odată? Cordelina vibrează! După 5 minute de așteptare (foarte foarte lungi – bine că m-am uitat la ceas din prima, că mi s-a părut o veșnicie), încep să trag regulat și puternic de cordelină. Mi se răspunde la fel. Ok, sunt acolo. răspund cu mai multe trageri și mi se răspunde o data și lung. Ce naiba să inteleg?!. Nici cod morse nu stim. Un lucru e minunat, că putem comunica.
Cred că mă așteaptă, au trecut deja 10 minute. Cel mai bine e să mă duc eu înapoi, trebuia să mă fi gândit la asta din prima. Trag de câteva ori de cordelină (în speranța că simțind agitație în cordelină sa nu se trezească vreunul din ei să vină încoace și să ne ‘vedem’ pe drum). Expir-inspir și mă trag de cordelină înapoi. Merg cu burta târându-mă de nisip, nu se vede nimic dar în patru mișcări eram de partea cealaltă…..Ieeei, aplauze….mă abțin să-mi încep întrebările, fiind asaltată de ale lor: cum este, cât este? Le răspund și sunt gata amândoi să între.
Fixăm cordelină în partea stânga a galeriei, prelungind-o cu o chingă peste o septa (în ambele părți sunt cam 2m de cordelină în aer, deci sifonul are undeva între 5 și 6m lungime). Intră Alex, care mă întreabă încă o data dacă am ancorat bine cordelină pe partea cealalata, îi zic că da, dar nu permanent, ar trebui găsit o soluție mai bună, orice ar fi să nu dea drumul la cordelină. Stabilim că cel ajuns în partea cealaltă să tragă de două ori lung de cordelină, iar cel de aici să-i răspundă la fel. Alex ajunge dincolo în câteva secunde și dă semnalul. Urmează Andrei, se întinde și el în lungul oglinzii, expiră-inspiră și trece….două tensionari lungi, la care îi răspund la fel și mă pregătesc să întru….este mult mai simplu și mai rapid să parcurgi sifonul trăgându-te de cordelină, dar deja apa e de o tulbureală incredibilă…..”
Cristina Stika, Iulie 2012
