1. Practic la nivelul literaturii speologice române nu s-a scris nici un raport oficial întocmit de vreo organizaţie (institut, federaţie, departament scufundări, cluburi) despre un accident în speoscufundare petrecut în ţară. Pareri au fost, izolate şi parţiale, descrieri de asemenea parţiale, şi atât. Chiar s-ar putea spune că exista o prudenţă în a spune ceva despre cele întamplate, chiar şi în situaţii cât se poate de clare. În atare condiţii nu se poate vorbi despre învaţaminte ce s-ar putea trage.
2. Intervine subiectivismul unora sau al altora. Dacă se aşteaptă ca participanţii la un accident sau salvare să povestească cele vazute, este foarte bine, însa cand se aşteaptă ca tot aceştia sa traga concluzii, este neadecvat. Pentru că dacă un poliţist trece pe roşu să nu ne asteptam ca el să-şi facă proces verbal, să se amendeze pe sine. Din această cauză analiza unui accident e bine să o faca o persoana (grup, comisie, etc.) cât mai independentă, pentru că numai aşa se dă un minim de imparţialitate asupra concluziilor. Amănunte, dealtfel semnificative, pot deveni insignifiante.
3. Ca de obicei trebuie să remarc ceva. Şi anume, atunci când am propus să facem noi (Adi+Fane+Géza) un raport public cu Tăuz sau Isverna, mi s-a spus ca nu avem nici o competenţă . Dar când vine un străin (francez în acest caz) şi cere amănunte, gata buluc, hai să-i spunem tot ce ştim, dar iarăşi … fără părerea noastră. Las să tragă el concluziile, să-şi asume el răspunderea, pe baza a ceea ce i-am spus noi. Ori asta mie mi se pare incorect. Adi, în acea “transmisie de la faţa locului”, şi-a dat părerea de mai multe ori. Bine, rău, dar a spus o părere. Pentru care este adevărat că trage ponoase. Dar “izolându-l” nu inseamnă ca în multe privinţe nu are dreptate.
Toţi suntem supuşi greselilor, şi avem fiecare un fel de a fi, mai mult sau mai puţin acceptabil pentru cei din jur. Cel mai comod este “să taci şi să faci” pentru că altfel trebuie sa-ţi aperi tot timpul ideile, părerile, şi cu asta se pierde mult timp … şi multi potenţiali prieteni.
Rajka Géza
