Izbucul Cald este un izvor carstic, situat în Munţii Hăşmaş, sectorul superior al Văii Bicăjel, la altitudinea de 1080 m. Deşi denumirea sugerează un confort termic major pentru un speolog-scafandru, temperatura apei din acest izbuc este cuprinsă între 4 si 6,5 °C, în funcţie de anotimp. Datorita debitului relative mare al apelor pe care le deversează, cu valori măsurate între 175 l/s si 245 l/s, izbucul a reuşit să trezească încă de timpuriu interesul unor speologi ce-şi desfăşurau activitatea în zona Cheilor Bicazului.
Astfel începând cu anul 1964, un grup de speologi entuziaşti din oraşul Gheorghieni au demarat o acţiune de inventariere şi explorare a peşterilor, ponoarele si avenele din zonă, presupuse a fi in legătura cu reţeaua hidrologică aferentă acestui izbuc, nereuşind însă să descopere sistemul de galerii generate de actualul curs subteran al izbucului.
În anul 1983 a avut loc la Izbucul Cald cea mai neinspirată, şi îndrăznesc sa spun că şi cea mai “barbară” acţiune speologică de distrugere a patrimoniului speologic, întreprinsă de un grup de speologi din ţară. Aceasta a avut loc în urma avansării de către cineva a ipotezei conform căreia, prin înlăturarea unui colţ de stâncă care cobora până sub nivelul splendidului lac format de apele subterane odată cu ieşirea lor la suprafaţă prin acest izbuc, se va putea intra în sfârşit în mult visata peşteră aerată. A urmat reunirea eforturilor membrilor mai multor cluburi de speologi din România pentru a transporta la fata locului utilaje si materiale miniere cu care să se foreze si, respectiv, să se dinamiteze colţul de stâncă. Rezultatele au fost pe “măsura” eforturilor: intrarea în peşteră nu s-a deschis, însă viitura generată de stâncile ce au căzut în lacul izbucului au inundat mai multe case din cătunul situat în apropiere. Ceea ce a urmat e lesne de închipuit: …o mică răscoală locală şi nişte speologi care au reuşit să se “piardă în peisaj” cu puţin timp înainte de a fi “mângâiaţi” cu furcile şi topoarele celor inundaţi…
În anul 1987, la invitaţia lui Nagy Andras (Szita) din Suseni, actualul ghid al peşterii Sugo, o echipă formată din Rajka Géza, Szabó Jenő si Babţan Cornel prospectează posibilitatea de plonjare în izbuc. Din păcate blocurile mari de calcar ce au rezultat in urma dinamitării din anul 1983, blocau orice încercare de imersiune, chiar şi cu narghileaua.
În anul 1994, Rajka Géza de la Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” din Cluj, ajutat de Gergely Gyöző, Kiss András Ambrus Béla şi Hegyi Rezső, au decolmatat timp de o săptămână sub apă intrarea în galeria izbucului. Astfel se reuşeşte scoaterea, printr-un sistem de scripeţi, a numeroase blocuri de calcar, însă din cauza lipsei de timp se abandonează lucrările, cu toate că a fost observată o mica sală, imediat după o restricţie situată la adâncimea de aproximativ 4 metri sub nivelul apei.
Fiind extrem de puţini amatori pentru lucrul in ape atât de “calde”, de-abia la începutul lunii martie a anului 2007, Rajka Géza de la Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” din Cluj împreună cu Gyurka Zsolt si Kovács József de la Clubul de Scafandri Atlantisz Budapesta, reiau decolmatările subacvatice de la Izbucul Cald. După doua zile de lucru, se constată că blocurile de calcar situate pe fisura principală a izbucului fac înaintarea imposibilă iar ridicarea acestora la suprafaţă devine o operaţiune extrem de dificila si totodată foarte periculoasă.
În urma acestei acţiuni, Izbucul Cald este prospectat până la adâncimea de 10 metri şi se întocmeşte o schiţă a acestuia. Perspectiva interceptării pe viitor, prin acest izbuc, a unor galerii inundate si aerate este condiţionată de posibilitatea tehnică si umană de a fi îndepărtate blocurile de calcar, rezultate probabil în urma dinamitării efectuate in anul 1983, situate pe tronsonul de debut al galeriei submerse a peşterii.
Rajka Géza
Contact: Rajka Géza, speosub@yahoo.com
