Prima mea scufundare. Puţin încordat… şi emoţionat … la început, dar colegul meu, Rajka Géza a pregătit totul foarte bine. În lacul de acumulare de la intrare, în apa de 1 m adâncime am parcurs în picioare primii circa 10-15 metri. Am verificat încă odată totul şi am pornit. Am trecut trei sifoane mici, unul după celălalt. Géza m-a aşteptat la fiecare. A urmat o porţiune mai lungă pe care am traversat-o tot în apa pârâului. Apoi un sifon nou. Cu mai mult de zece ani în urmă a trecut un alt scafandru pe aici: Birtalan Gyula. El şi-a lăsat capătul rilului legat de stâncă. Géza a trecut sifonul, apoi s-a întors. Luni ne-am oprit aici şi am aşteptat cu încredere ziua de mâine, povestind cele văzute colegului Paul Damm, care a ţinut “spatele” acţiunii, pe uscat, la intrare.
A doua zi peştera a fost şi mai primitoare, chiar prietenoasă. Primele trei sifoane, totalizând circa 10 m lungime, le-am trecut dintr-un singur avânt. Am ajuns la sifonul lui Gyula, puţin mai adânc, dar de asemena de circa 10 m lungime. În mijlocul sifonului am trecut peste un mic con de prăbuşire, după care iarăşi a urmat o trecere relativ strâmtă. A urmat o galerie aerată mai lungă. La stânga am lăsat după noi un horn, apreciat de circa 20 m înălţime. Din acesta, sub o mică stropitoare, s-a adunat un firicel de apă, grăbit să ajungă în pârâul Pişniţei. Malul drept, orizontal ajunge aici la câţiva metri lăţime, înălţindu-se cu circa 15 cm deasupra apei, adâncă de o palmă. Văzând porţiunea de galerie, Gyula probabil nu s-a scufundat şi în următorul sifon, retrăgându-se spre ieşire. Sifonul a fost mai puţin adânc, dar cu puţin mai lung decât precedentele. La capătul galeriei aerate care urmează, obişnuit deja cu mediul umed, am intrat în al şaselea sifon, de asemenea în jur de 10 m lungime, ca următorii 20 m aeraţi să ne târâm iarăşi în picioare. Din cauza depunerii de argilă, închisă la culoare ne-am simţit puţin apăsaţi poate şi de povara echipamentului de pe noi. Al şaptelea sifon a fost de 8 m lungime şi 2,5 m adâncime. Când am ieşit din apă un zgomot şuierător m-a făcut să bănuiesc o defecţiune la sistemul de reducţie. Dar nu,…. era o cascadă ce se tăvălea tumultuos pe treptele de depuneri. Géza râdea de parcă ar fi prins un iepure. Am râs şi eu. Am lăsat tuburile şi labele de înot şi am urcat pe trepte. Pe circa 30 m lungime am urcat aproximativ 5 m. Cascada era splendidă. Pragurile de o culoare cafenie deschisă gălbuie-rozalie au barat galeria în toată lăţimea ei. Tavanul plan-orizontal a urmat leneş treptele cascadei, înălţimea lui variând în jur de 2,5 m. În spatele ultimei trepte de circa 1 m, ne-a întâmpinat un lac de sifon de un diametru de 5 m. Acest lac a rămas însă neatins de oamenii-broască, fiindcă noi ne-am mulţumit cu descoperirea făcută până acum. La parcurgerea drumului spre ieşire am făcut măsurători de drumuire. În urma acestora a rezultat mărirea lungimii cunoscute a peşterii cu aproximativ 200 m de galerii nou descoperite. Între timp Paul Damm a început să-şi facă griji. Am întârziat o jumătate de oră faţă de cele trei estimate la intrare. Tensiunea a fost înlocuită instantaneu de bucuria descoperirii. Paul a determinat între timp unii parametri ai izvoarelor din jurul conului de travertin din faţa peşterii. Informaţiile obţinute completate cu rezultatele explorării galeriilor au furnizat date deosebit de valoroase privind alimentarea cu apă a localităţii şi cunoaşterea originii apelor în sistem.
Acesta este doar raportul, însă tura a fost de-a dreptul de nedescris.
Fekete Sándor
