Tabăra de explorare Casa de Piatră, ediţia a III-a 2016

EXPLORĂRI, ŞTIRI

În perioada 16-21 septembrie, cu o numeroasă participare din România, Finalnda şi Suedia, s-a desfăşurat a treia ediţie a taberei  Româno-Finlandeze de explorare a carstului inundat de la Casa de Piatră, jud. Alba, organizată de Asociaţia Scafandrilor Exploratori din Transilvania.

Ploile abundente căzute cu doar două zile înainte de debutul activităţilor au făcut imposibilă abordarea principalului obiectiv, Izbucul Tăuz, datorită turbidităţii apei.

Al doilea obiectiv major, peştera Coiba Mare, a fost la fel de inaccesibil ca în anul trecut. Acumularile de buşteni care blochează intrarea în galeria scufundată ce debutează pe fundul Lacului Morţii s-au dovedit de netrecut, cu tot efortul depus. Folosind un troliu s-a reuşit dizlocarea unuia dintre trunchiurile care barează accesul, fără însă a putea fi continuată decolmatarea.

Surpriza, din punct de vedere al clarităţii apei, a fost izbucul Coteţul Dobreştilor. Profitând de condiţiile favorabile, echipele de scafandri din Bucureşti, Constanţa şi Cluj au putut efectua mai multe scufundări de antrenament folosind aparatele de scufundare cu circuit închis (rebreather-e). Scufundătorii finlandezi şi suedezi au traversat sifonul peşterii şi au realizat şi câteva scufundări post sifon pentru a prospecta posibilităţile de continuare în sala cu prăbuşiri accesată pentru prima dată  în cursul taberei similare de anul trecut. Deocamdată nu s-a reuşit identificarea unei continuări.

Călin Drăgan