Azidimineaţă am fost cu Rajka Géza până la Suncuiuş, la izbucul Izbândiş. Peste 3 zile (adică la 11 Noiembrie) se împlinesc 26 de ani de când în adâncurile izbucului şi-a pierdut viaţa unul din cei ma prolifici scafandri de peşteră din România, Halasi Gábor.
Am înlocuit placa comemorativă amplasată anul trecut, care s-a deteriorat. Aveam cu mine şi aparatul de respirat, în caz că scăpam vreo unealtă în apă. Cum nu s-a întamplat nimic, era neatins. Aşa ca m-am hotărât să îl ating. Am coborât povârnişul de bolovani în săliţa de pe fundul lacului de izbuc, unde am speriat păstrăvii care credeau că pe acolo nu va mai trece nimeni. Curând am dat de firul ghid instalat de Mogyorosi (un mare scafandru de peşteră din Ungaria) acum câţiva ani. L-am pişcat un pic, şi a zbârnâit (figurativ) ca o coardă de chitară, scuturând “praful” depus pe el de când nu a mai fost atins. Am mai mers un pic pe fir, calcând din bolovan în bolovan, până la o cotitură a firului, unde mi-am reprimat imboldul de a merge încă un pic mai departe şi am luat drumul ieşirii, în timp ce Géza, rămas afară, aduna încet firul meu.
Tot drumul spre ieşire m-a străbătut un singur gând: firul acela din peşteră nu e un simplu fir, are o personalitate a lui, e firul lui Mogyorosi. Tot aşa au o personalitate a lor cam toate firele ghid din peşterile României. Sunt fire ale lui Géza, sunt fire ale lui Zsolt, sunt fire ale lui Cristian, sunt fire ale lui Mihai, sunt fire ale lui Symanovski … Sper că în timp vor fi şi fire ale lui Călin.
Turismul de masă, care mai devreme sau mai târziu va atinge şi domeniul ăsta în România, le va transforma în nişte sfori fără nume, de către oameni fără nume. Am luat la întâmplare o peşteră scufundată din America, prima care mi-a venit în minte şi căreia îi ştiam numele, Eagle’s Nest. La o căutare pe Google, la prima pagină găsită, am dat de modalităţile de acces şi peste tarifele de vizitare. Nimic despre Frank Martz sau Sheck Exley. Everestul, prin numele lui, încă stă mai bine, nu te întâmpină cu o listă de preţuri. Afli şi fără să fi ştiut dinainte numele lui George Mallory sau Edmund Hillary.
Cred că am avut doar o criză de melancolie pe fondul întunericului pe care l-am omorât pentru o clipă, şi poate cursul istoriei contemporane e cel mai bun posibil.
Călin Drăgan
8/11/2010
