Este situat în extremitatea sud-vestică a comunei Suncuiuş, în versantul drept al Văii Măguran – Izbândiş. El reprezintă descarcarea apelor captate în subteran prin intermediul ponoarelor Tomii, Blidireşti, Brezului, Olfului, Birăului şi Iacoboaia.
Primele scufundări la care s-a utilizat echipamentul de scafandru autonom au fost efectuate în 1973 de catre G. Horvath şi P. Horvath, de la Clubul de Scafandri ,,Nautilus” din Budapesta. Ulterior, au mai fost efectuate scufundări explorative de numeroase alte echipe de scafandri speologi din ţară şi străinătate, printre care amintim: Clubul ,,Verticurn” (Budapesta), sub conducerea lui P. Simsa, scafandri cehi L. Benysek şi P. Reznicek, speologii G. Rajka, Z. Vincze şi C. Daczo de la CSA Cluj-Napoca şi G. Halasi de la GSS ,,Transilvania” (Oradea), S. Sarbu (GESS Bucuregti), precum şi o echipă internaţională condusă de J. J. Bolanz.
În galeriile inundate ale izbucului de la Izbândiş şi-a pierdut viaţa, în 1984, pe când efectua o scufundare de explorare, G. Halasi.
Apele subterane care revin la suprafaţă prin izbucul de la Izbândiş fcrmează un frumos lac de izbuc, aflat la baza unui perete de stâncă. La viituri, apele izbucncsc la suprafata pană la o înalţime de 1 m, asemeni unei fântâni arteziene, motiv pentru care localnicii l-au denumit sugestiv Izbândiş.
Din acest lac se pătrunde în galeriile inundate ale Peşterii de la Izbândiş, cavitate a cărei intrare se găseşte la cca. 30 m deasupra izbucului. Joncţiunea dintre sistemul de galerii inundate şi cele aerate ale peşterii s-a realizat prin scufundările efectuate în două dintre lacurile existente în interiorul peşterii.
Din lacul dc izbuc se coboară o panta lină, în lungul unui mic depozit deluvial. La adâncimea de 2 m, dupa ce se depăşeşte o strâmtoare, se ajunge într-o sală relativ spaţioasă, cu diametrul de 3 m, de unde se desprind două galerii, care ge reunesc curând într-o galerie unică. Parcurgerea acesteia se face la adâncimi care variaza între 5 şi 11 m. Dupa cca. 85 m de la intrare, o galerie secundară ascendentă permite realizarea primei joncţiuni cu Peştera de la Izbândiş. Pe acest sector se remarca sedimente psamitice şi psefitice, dar şi blocuri de calcar de 0,5 m diametru. La 15 m de la bifurcaţie, galeria principală îşi gchimbă dircţia şi începe să coboare, mai întâi lin, apoi din ce în ce mai abrupt, ajungându-se în final la adancimea de 40 m. La această cotă, galeria devine din nou orizontală. În acest sector se atinge adâncimea maximă cunogcuta pană în prezent, de 41 m. Dupa cca. 25 m, galeria, relativ spatioasă şi cu secţiune ovală, începe să urce într-o pantă de apmximativ 60°. La adâncimea de 22 m, secţiunea galeriei devine circulară, având un diametru de 3 m. Aspectul ei se menţine şi pe următorii 25 m.
Începând de la adâncimea de 30 m apar din nou sedimentele psefitice, acestea fiind reprezentative pentru partea de început a sectorului orizontal de la adâncimea de 22 m, iar pe pereţii acestui tronson există depuneri foarte fine.
Depăsirea unui nou obstacol, reprezentat de o scurgere parietală localizată în boltă la adâincimea de 22 m, permite realizarea joncţiunii cu un alt sector al peşterii de la Izbândiş. La adâncimea de 18 m, pe galeria de legătură se remarcă o scurgere parietală. Galeria principală continuă, la aceeaşi adâncime de 22 m, cu un tronson relativ rectiliniu, a cărui explorare este în curs de desfăşurare.
Rajka Géza
Contact: Rajka Géza, speosub@yahoo.com
