Rezumat
Lucrarea este o modestă contribuţie la istoria ştiinţei – respectiv la istoria biospeologiei româneşti. Biospeologia – această ştiinţă biologică creată de Emil Racoviţă în 1907 – a cunoscut, după moartea savantului, cea de-a doua perioadă de puternică dezvoltare. Este vorba de perioada de înflorire care a început acum 50 de ani, în 1956, odată cu reorganizarea Institutului de Speologie, şi s-a încheiat în 2005, odată cu pensionarea ultimilor biospeologi ai generaţiei respective – toţi cercetători mai mult sau mai puţin reputaţi, recunoscuţi ca atare peste hotarele României.
Autorul, martor ocular al evenimentelor acestei perioade, arată cum s-a ajuns, după nouă ani de la moartea lui Emil Racoviţă, ca Institutul de Speologie – primul din lume – întemeiat de marele biolog în 1920, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe a noii Universităţi din Cluj, să fie reorganizat ca Institut de Speologie la nivel naţional cu două sedii: o centrală la Bucureşti şi o filială la Cluj.
În continuare sunt prezentate principalele realizări ale colectivelor de biospeologie din Bucureşti şi Cluj, în perioada 1956-2005. În încheiere sunt analizate succint perspectivele de dezvoltare ale biospeologiei româneşti în viitor.
Ştefan Negrea
Travaux de L’Institut de Speologie “Emile Racovitza”, t. XLV–XLVI, p. 131–167, Bucarest, 2006–2007
Citeşte textul integral în format PDF
Reproducerea totala sau partiala a acestui material este interzisă fără acordul autorului.
